Culoare temă

Titlu - Liceul IHR

Liceul Teoretic "Ion Heliade Radulescu" Târgoviste

Telefon: (+40) 372.716.595; e-mail: ihr@ltihr.ro

Campania Time to Move în școala ta!

Ultimul eveniment din cadrul Campaniei Time to Move 2017 în județul Dâmbovița a avut loc la Liceul Teoretic ”Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște, în data de 18 octombrie 2017, la el luând parte 25 de elevi de clasa a XI-a.

Pentru marea majoritate a fost o primă ocazie în care au aflat despre Eurodesk și serviciile oferite de acesta, despre Campania Time to Move, Portalul European pentru Tineret sau, evident, despre Corpul European de Solidaritate. Participanții au fost foarte interesați de informațiile primite, au intrat pe site-urile menționate în materialul informativ, au pus întrebări și și-au afirmat intenția de a le consulta pe viitor, ca și de a transmite altor colegi informațiile primite.

Luând în considerare întrebările adresate multiplicatorului de către participanți, ca și răspunsurile la chestionar, în principal nevoia lor de informare a constat în temele legate de posibilitățile de a lucra în străinătate după terminarea liceului, ca și de a participa la proiecte Erasmus+ și/sau stagii de voluntariat. Elevii au apreciat noutatea informațiilor, oportunitățile de dezvoltare personală și profesională, suportul pe care îl poate oferi Serviciul European Eurodesk și șansa de a li se deschide noi orizonturi prin mobilitățile europene.

Evenimentul s-a încheiat cu îndemnul de a ”da mai departe” informațiile primite și/sau materialul – sinteză, altor colegi din unitatea școlară.

Accesați aici documentele informative ale campaniei.

Galerie foto.